Qatar, în calitate de mediator, a anunțat o pauză umanitară de patru zile în Fâșia Gaza, care prevede oprirea focului, schimb de ostatici și ajutoare umanitare pentru refugiați. Ora exactă de debut a acordului urmează să fie anunțată în următoarele 24 de ore (cel mai probabil în cursul zilei de miercuri).
Ministerul de Externe din Qatar a publicat o copie a acordului dintre Hamas și Israel, care, pe lângă detaliile deja cunoscute din presă (PODUL a scris AICI), arată și că numărul celor eliberați ar putea fi mărit în etapele ulterioare ale acordului, iar pauza ar putea fi prelungită.
Anterior, presa relatat că pauza umanitară ar putea fi prelungită cu o zi pentru fiecare 10 ostatici eliberați.
De remarcat că documentul oficial al Qatarului se referă la Hamas ca la o mișcare islamică de rezistență, lucru neîmpărtășit de niciunul din statele lumii libere.
Guvernul israelian a aprobat miercuri dimineaţa un acord ce prevede eliberarea a 50 de ostatici deţinuţi de Hamas în schimbul eliberării unor prizonieri palestinieni şi a unui armistiţiu în Fâşia Gaza, potrivit unui comunicat oficial, scrie AFP, citată de Agerpres.
„Guvernul a aprobat orientările generale ale primei etape a unui acord în baza căruia cel puţin 50 persoane răpite - femei şi copii - vor fi eliberate timp de patru zile, timp în care va fi o pauză în lupte", potrivit unui comunicat de presă al guvernului israelian.
Aproximativ 240 de persoane au fost răpite în timpul atacului lansat de mişcarea islamistă, aflată la putere în Fâşia Gaza, împotriva Israelului pe 7 octombrie.
După încheierea acestei faze, Israelul rămâne concentrat pe obiectivul său de a "elimina" Hamas şi de a promova eliberarea altor ostatici aflaţi în mâinile mişcării islamiste palestiniene, a spus guvernul israelian.
„Guvernul israelian, armata israeliană şi forţele de securitate vor continua războiul pentru a aduce înapoi toate persoanele răpite, pentru a elimina Hamas şi pentru a se asigura că nu mai există nicio ameninţare pentru statul Israel dinspre Gaza", conform unui comunicat de presă.
Hamas a salutat miercuri acordul de "armistiţiu umanitar" aprobat de Israel."Prevederile acestui acord au fost formulate în conformitate cu viziunea rezistenţei şi hotărârea care urmăresc să servească poporul nostru şi să îi întărească tenacitatea în faţa agresiunii", a spus Hamas într-un comunicat."Confirmăm că mâinile noastre vor rămâne pe trăgaci şi că batalioanele noastre triumfale vor rămâne în alertă".